Untitled

O noua luna, un nou an… ziua de 16.01.2009. E vineri, ora 16 fara aproximativ 15-20 minute. Stau in loc si ascult muzica ca sa nu ma plictisesc. Astept sa ajunga si colega de la meditatii Ioana.

Stau si ma gandesc la ce s-a intamplat acum o saptamana: seara in care am iesit cu “el”.

Stau si ascuta piesa “2 in 1″ de la R.A.C.L.A. iar si iar si ma gandesc la tot ce mi-a placut la acea seara… la tot ce nu mi-a placut. Nu stiu ce sa cred si ca sa-l citesc: “AGATATUL ESTE UN SPORT!”; sunt si eu curioasa daca si spusul barfelor este tot un sport…

Cu toate ca nu pot sa neg seara frumoasa petrecutaa in 2, nu-mi pot scoate din cap celelalte “patanii”, ceea ce imi spun prietenii, ceea ce simt, ceea ce ar trebui sa fac…

Buna intrebare: CE AR TREBUI SA FAC??? Sa-l iert? Sa nu-l iert? Sa ma risc? CE?

Un lucru este sigur: nu pot sa neg ca vreau sa fiu cu el, cu toate ca acestea ceva imi spune ca nu merita, ca nu vrea decat sex, sex si… a da!!! … SEX!!! stiu si am inteles ca este o persoana dificila, dar totusi nu inteleg ce i-am facut eu…

un gand fugitiv mi-a trecut acum, ieri, zilnic prin minte: ce-ar fi fost daca nu i-ar fi sunat telefonul atunci??

Am stat si m-am uitat peste ceea ce am scris si am realizat ceva: pagina, viata, lumea e plina de intrebari la care nu stim raspunsul sau nu vrem sa-l stim si il ascundem adanc in noi sperand la o alternativa.

The Beginning

6 – noiembrie 2008

E o zi frumoasa de toamna; toata lumea este fericita, se plimba, se joaca, pasarile zboara mandre facand, parca, un numar sincron in aer.

Totusi ma simt complet detasata de aceasta imagine “perfecta”. Stau in parc pe deal si ma uit, intre doua cuvinte scrise, la terenul de basket asteptand ceva… pe cineva. Asteptand sa apara cu alta pentru a nu mai avea indoieli, pentru a-l uri sau poate pentru a ma distruge moral – mai mult decat sunt, asta daca se poate. Inca nu pot sa inteleg de ce ma mai afecteaza… de ce inca il mai plac. Stiu foarte bine ce fel de persoana este.. stiu? sau doar mi se pare acest lucru?

Singurul lucru cert este ca de acum doua seri a reusit sa ma zapaceasca in ultimul hal… sa ma faca sa-l am in cap non-stop.

A ura = a iubi – un lucru complet adevarat si totusi inevitabil… de ce oare? De ce oare e viata atat de plina de piedici? De ce trebuie sa fim tari in viata? De ce nu poate fi totul parfum? Totul la fel de usor precum este incandescenta unei flori? De ce oamenii trebuie sa se complice la fiecare pas?