Untitled

O noua luna, un nou an… ziua de 16.01.2009. E vineri, ora 16 fara aproximativ 15-20 minute. Stau in loc si ascult muzica ca sa nu ma plictisesc. Astept sa ajunga si colega de la meditatii Ioana.

Stau si ma gandesc la ce s-a intamplat acum o saptamana: seara in care am iesit cu “el”.

Stau si ascuta piesa “2 in 1″ de la R.A.C.L.A. iar si iar si ma gandesc la tot ce mi-a placut la acea seara… la tot ce nu mi-a placut. Nu stiu ce sa cred si ca sa-l citesc: “AGATATUL ESTE UN SPORT!”; sunt si eu curioasa daca si spusul barfelor este tot un sport…

Cu toate ca nu pot sa neg seara frumoasa petrecutaa in 2, nu-mi pot scoate din cap celelalte “patanii”, ceea ce imi spun prietenii, ceea ce simt, ceea ce ar trebui sa fac…

Buna intrebare: CE AR TREBUI SA FAC??? Sa-l iert? Sa nu-l iert? Sa ma risc? CE?

Un lucru este sigur: nu pot sa neg ca vreau sa fiu cu el, cu toate ca acestea ceva imi spune ca nu merita, ca nu vrea decat sex, sex si… a da!!! … SEX!!! stiu si am inteles ca este o persoana dificila, dar totusi nu inteleg ce i-am facut eu…

un gand fugitiv mi-a trecut acum, ieri, zilnic prin minte: ce-ar fi fost daca nu i-ar fi sunat telefonul atunci??

Am stat si m-am uitat peste ceea ce am scris si am realizat ceva: pagina, viata, lumea e plina de intrebari la care nu stim raspunsul sau nu vrem sa-l stim si il ascundem adanc in noi sperand la o alternativa.

Just one day

20 noiembrie 2008

Acelasi loc, situatie complet diferita… stau si ma gandesc la intrebari existentiale si am ajuns la urmatoarea comcluzie:

Una din cele mai mari tampenii ale omului: noi vrem totul si nimic.

Iar stau si ma uit la lumea nepasatoare din parc, la colegii care se joaca basket pentru simplul scop de a se distra. Nu imi amintesc cand am facut ultima oara asta… pentru mine basketul este o necesitate. Recunosc ca am momente in care joc sa ma destind, dar nu as putea spune ca asta s-a intamplat in ultimul timp. Sportul, de altfel, este singurul meu mod de a ma calma in liniste.

Stau si ma uit la firele de iarba printre care s-au strecurat frunze de copaci trecuti - sau frunzele sunt trecute? Cred ca da! Doar frunzele sunt trecute, copacii inca nu si-au terminat “treaba”. Ce treaba? Sa memoreze, sa insemne fiecare eveniment… sa nu uite niciun zambet, niciun sarut, nicio lacrima scursa pe vre-un obraz; da, ei inca mai au de lucru.

E o adiere placuta, si totusi rece… o adiere singuratica; parca si vantul cauta pe cineva din priviri sau poate ceva. Singurii vizibli sunt oamenii; oamenii nepasatori sau poate doar prea obositi, prea ocupati cu slujbele, treburile si problemele lor, prea orbi pentru a privi sau a simtii.

Nu avem ce face… grea boala vazului, caci in ochi se reflecta suferintele si fericirea unei persoane.